Poftele sunt dorințe
Te-ai întrebat vreodată de ce ți se face poftă de un anumit aliment? De ce, uneori, simți că ai mânca ceva dulce, alteori ceva sărat, iar în alte momente parcă nimic nu te mulțumește, deși ai mâncat suficient?
Eu definesc poftele ca fiind dorințe sau preferințe pentru anumite gusturi alimentare.
Și vreau să știi de la bun început că este absolut normal să avem pofte. Ele fac parte din natura noastră umană și au o istorie mult mai veche decât ne-am putea imagina.
Numai că, pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi cu poftele noastre, cred că merită să facem o călătorie în trecut, în vremea în care omul trăia într-o relație mult mai directă cu natura.
Hai să-ți povestesc de unde vin poftele, cum s-au format preferințele noastre alimentare și de ce, în lumea modernă, ajungem uneori să ne dorim alimente de care corpul nostru nici măcar nu are nevoie.
Când natura stabilea meniul
Strămoșii noștri trăiau într-o lume în care hrana era disponibilă în funcție de anotimp, de climă, de regiunea în care locuiau și, bineînțeles, de ceea ce reușeau să procure.
Nu exista supermarketul de la colț, cu rafturi pline indiferent de anotimp. Nu existau căpșuni în decembrie, struguri în februarie sau fructe tropicale disponibile în fiecare zi a anului.
Omul mânca ceea ce natura îi oferea în acel moment.
Primăvara apăreau plantele tinere, verdețurile, diferite rădăcini și alte resurse vegetale. Vara și toamna aduceau, în multe regiuni, o diversitate mai mare de fructe, semințe și nuci. Iarna, în zonele cu climă rece, procurarea hranei putea deveni mult mai dificilă.
Desigur, disponibilitatea alimentelor era diferită de la o regiune la alta. Strămoșii noștri din zonele tropicale trăiau în alte condiții decât cei din regiunile cu ierni aspre.
Dar principiul era același: omul trebuia să se adapteze ritmurilor naturii pentru a supraviețui.
Iar această adaptare a influențat, de-a lungul evoluției, inclusiv felul în care percepem gusturile, plăcerea de a mânca și dorința pentru anumite alimente.
Ce este rar devine prețios
Imaginează-ți: dacă trăiești într-un mediu în care hrana nu este întotdeauna disponibilă, ce valoare capătă un aliment bogat în energie?
Una foarte mare!
Fructele dulci, nucile, semințele și alte surse concentrate de energie reprezentau resurse valoroase. Ele puteau contribui la acumularea rezervelor energetice necesare pentru perioadele în care hrana devenea mai greu de găsit.
Și aici intervine un aspect fascinant al evoluției umane.
Preferința pentru gustul dulce, de exemplu, are rădăcini biologice vechi. Gustul dulce semnalează adesea prezența zaharurilor, adică a unei surse de energie. În mediul ancestral, această preferință putea reprezenta un avantaj pentru supraviețuire.
La fel, grăsimile ofereau multă energie într-un volum relativ mic de hrană, iar gustul sărat era important în relație cu necesarul de sodiu al organismului.
Așadar, atracția pentru anumite gusturi are o explicație biologică.
Numai că vreau să observi ceva.
În natură, obținerea acestor alimente presupunea adesea efort.
Ca să mănânci nuci, trebuia să le găsești, să le aduni, să le spargi. Ca să mănânci fructe, trebuia să ajungi la ele, iar unele erau disponibile numai într-o anumită perioadă.
Astăzi putem mânca în câteva minute o cantitate de nuci sau de dulciuri care, în alte condiții, ar fi presupus mult mai mult timp și efort pentru procurare.
Biologia noastră s-a format într-o lume în care hrana necesita efort și putea lipsi. Astăzi trăim într-o lume în care, pentru mulți dintre noi, hrana este permanent disponibilă.
Și aici începe să apară dezechilibrul.
Poftele și memoria anotimpurilor
Aș vrea să privim acum lucrurile din perspectiva sezonalității.
În natură, disponibilitatea alimentelor se schimbă odată cu anotimpurile. Iar oamenii au învățat, de-a lungul generațiilor, să recunoască aceste schimbări și să profite de resursele existente.
Imaginează-ți bucuria de a descoperi primele fructe coapte după o perioadă lungă în care nu ai avut acces la ele.
Acel gust dulce putea deveni o experiență extrem de plăcută, asociată cu energia, cu abundența și cu satisfacerea unei nevoi.
Creierul uman are capacitatea de a învăța asemenea asocieri și de a le păstra în memorie. Gusturile, mirosurile, locurile și experiențele pot deveni indicii care trezesc dorința de a mânca din nou un anumit aliment.
Din perspectivă evoluționistă, mecanismele prin care recunoaștem și căutăm hrana valoroasă au contribuit la adaptarea speciei noastre.
Asta nu înseamnă că avem înscris în ADN un calendar care ne spune când să poftim cireșe sau mere. Dar avem mecanisme biologice vechi, peste care se suprapun experiențele și obiceiurile dobândite de-a lungul vieții.
Și poate că tocmai aici merită să ne uităm cu mai multă atenție: la relația dintre ceea ce ne oferă natura, ceea ce are nevoie corpul nostru și ceea ce am învățat noi să ne dorim.
Poftele, ca o busolă
Mie îmi place să privesc preferințele alimentare naturale ca pe un fel de busolă.
Gustul, mirosul, senzația de plăcere și de satisfacție au avut un rol important în orientarea omului către hrană.
Gustul dulce ne poate atrage către fructe. Gustul sărat ne poate orienta către alimente care conțin sodiu. Gustul umami ne ajută să recunoaștem alimente bogate în compuși asociați cu proteinele.
Dar această busolă este mult mai complexă decât pare.
O poftă de dulce nu înseamnă automat că organismul are nevoie de fructe. La fel, o poftă de sărat nu dovedește neapărat existența unei carențe de sodiu.
Poftele pot fi influențate de foame, de experiențele anterioare, de emoții, de stres, de somn și chiar de simplul fapt că vedem sau mirosim un aliment.
Așadar, pofta este un semnal care merită ascultat și înțeles, dar care trebuie și interpretat.
Pentru că, între nevoia biologică și dorința de a mânca, există uneori o diferență foarte mare.
Ce s-a schimbat în lumea modernă?
Aici lucrurile devin cu adevărat interesante.
Timp de foarte multe generații, oamenii au trăit într-un mediu în care procurarea hranei presupunea efort, iar disponibilitatea ei varia.
Astăzi, în multe părți ale lumii, putem avea aproape orice aliment, la orice oră și în orice anotimp.
Vrei căpșuni în ianuarie? Găsești.
Vrei ceva dulce la ora 11 noaptea? Deschizi dulapul sau comanzi.
Vrei ceva crocant, sărat, cremos, cu aromă intensă? Industria alimentară are o ofertă impresionantă.
Problema este că mecanismele noastre biologice de recompensă continuă să răspundă la gusturi și la alimente care, cândva, puteau fi deosebit de valoroase pentru supraviețuire.
Numai că acum aceste gusturi sunt disponibile permanent și, de multe ori, în combinații foarte concentrate.
Zahăr, grăsimi, sare, arome și texturi atent create pentru a produce plăcere.
Gândește-te la un biscuit cu cremă, de exemplu. Are gust dulce, este crocant la exterior, cremos la interior și oferă multă energie într-o cantitate relativ mică.
Câte asemenea combinații întâlnea omul în natură?
Foarte puține.
Iar atunci când suntem expuși frecvent la gusturi foarte intense, preferințele noastre alimentare se pot modifica.
Ajungem uneori să percepem un fruct ca fiind prea puțin dulce sau o legumă ca fiind lipsită de gust, pentru că ne-am obișnuit cu stimuli alimentari mult mai puternici.
Asta nu înseamnă că papilele gustative au degenerat. Înseamnă că percepția gustului și preferințele noastre se adaptează experiențelor alimentare repetate.
Vestea bună este că se pot readapta.
Când mintea începe să construiască propriile pofte
Până acum am vorbit despre rădăcinile biologice și evolutive ale poftelor.
Dar omul modern are și o viață emoțională și mentală extrem de complexă.
Iar aici intrăm într-un domeniu care mă pasionează în mod deosebit: psihonutriția.
Pentru că noi nu mâncăm numai ca să ne hrănim corpul.
Mâncăm și pentru plăcere, pentru confort, pentru că ne-am obișnuit, pentru că suntem stresați, obosiți, plictisiți sau pentru că un anumit aliment ne amintește de o experiență plăcută.
Hai să-ți dau un exemplu.
Poate că, în copilărie, primeai ceva dulce atunci când plângeai. Sau bunica îți pregătea prăjitura preferată și o asociai cu iubirea, siguranța și bucuria de a fi împreună.
Ani mai târziu, într-un moment dificil, te trezești că îți dorești exact acel gust.
Și poate că nu ai deloc nevoie de energie suplimentară.
Dar creierul tău a învățat că acel aliment este asociat cu o stare plăcută.
Astfel se construiesc multe dintre poftele noastre actuale.
Prin repetare, prin asocieri emoționale, prin obiceiuri și prin experiențe personale.
Mai mult, uneori este suficient să vezi o reclamă, să treci pe lângă o patiserie sau să intri în bucătărie ca să apară pofta.
Ai pățit să nu te gândești deloc la mâncare, dar să vezi o prăjitură și, dintr-odată, să simți că o vrei?
Ei bine, tocmai ai experimentat felul în care un stimul exterior poate activa dorința de a mânca.
Și aici apare întrebarea pe care mi-ar plăcea să începi să ți-o pui mai des:
Cine cere, de fapt, acel aliment? Corpul meu, emoțiile mele sau un obicei pe care l-am repetat de sute de ori?
Putem să ne regăsim gusturile naturale?
Eu cred că putem să reconstruim o relație mai conștientă cu hrana, iar unul dintre primele lucruri pe care le avem de făcut este să începem să observăm.
Să observăm ce pofte avem, când apar, în ce împrejurări și ce anume le declanșează.
Să redescoperim gusturile alimentelor în forma lor cât mai apropiată de natură.
Să ne apropiem din nou de sezonalitate, chiar dacă astăzi avem libertatea de a mânca aproape orice, oricând.
Și, mai ales, să înțelegem că organismul nostru, emoțiile și mintea formează un sistem în care toate se influențează reciproc.
Din experiența mea în lucrul cu oamenii, am observat cât de important este momentul în care cineva începe să facă diferența între foamea fizică și dorința de a mânca.
Pentru că atunci se schimbă ceva în relația cu mâncarea.
Începi să recunoști că poți avea poftă de ciocolată fără să îți fie foame. Că poți dori ceva crocant atunci când simți tensiune. Că uneori cauți în mâncare o plăcere care să compenseze lipsa altor forme de satisfacție din viața ta.
Și, pe măsură ce înțelegi aceste mecanisme, începi să ai mai multă libertate în alegerile tale.
Înapoi la inteligența corpului
Îmi place să spun că noi facem parte din natură, chiar dacă stilul nostru de viață ne-a îndepărtat foarte mult de ritmurile ei.
Corpul nostru continuă să funcționeze după mecanisme biologice dezvoltate de-a lungul unei istorii evolutive foarte îndelungate.
Dar mediul alimentar în care trăim s-a schimbat spectaculos.
Iar preferințele care au contribuit cândva la supraviețuire pot deveni, în condițiile abundenței moderne, surse de confuzie.
De aceea, cred că avem nevoie de o abordare diferită a alimentației, una în care să aducem împreună cunoașterea biologică, înțelegerea mecanismelor emoționale, conștientizarea obiceiurilor și reconectarea cu ritmurile naturale.
Aceasta este și perspectiva din care abordez eu nutriția: pe mai multe niveluri, de la nevoile fizice ale corpului până la emoțiile, convingerile și identitatea care ne influențează relația cu hrana.
Poftele ne pot spune multe despre noi, dacă învățăm să le ascultăm cu atenție.
Iar data viitoare când simți o poftă puternică, îți propun un mic exercițiu.
Înainte să întinzi mâna după alimentul respectiv, întreabă-te:
„Ce îmi doresc, de fapt, în acest moment? Gustul acelui aliment, energia pe care mi-o oferă sau starea pe care sper să o obțin mâncându-l?”
S-ar putea ca răspunsul să te surprindă.
Pentru că, uneori, o poftă aparent banală poate fi începutul unei conversații foarte interesante cu tine.
Drumul complet spre libertatea față de mâncare, ghidat de Adriana.
Descoperă mai multSesiunea de evaluare cadou: 45 de minute, unu la unu, online.
Programează sesiunea cadou